luni, 16 ianuarie 2017

Preşedintele României va participa, printre altele, la sesiunea anuală a Consiliul Europei la Strasbourg.

„În perioada 24-25 ianuarie, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va fi prezent la Strasbourg, la Consiliul Europei. Elementul central al acestei deplasări reprezintă un discurs pe care Președintele României îl va susține în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Este o practică pentru acest for să invite personalități la nivel înalt, șefi de stat, de Guvern, șefi ai unor instituții internaționale, să susțină astfel de discursuri în plenul sesiunilor anuale.”

Cu prilejul acestei deplasări, Purtătorul de cuvânt a menţionat şi întâlnirile pe care le va avea Preşedintele României la Strasbourg:


„Președintele va avea întrevederi cu Secretarul General al Consiliului Europei, cu Președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, cu Președintele Comisiei de la Veneția și cu președintele CEDO.

De asemenea, important de precizat, Președintele Klaus Iohannis va participa alături de Secretarul General al Consiliului Europei şi de Preşedintele Republicii Cipru, țară care deține Președinția în exerciţiu a Consiliul Europei, la ceremonia de marcare a Zilei Internaționale de comemorare a victimelor Holocaustului.

Și un alt lucru care este prevăzut în agenda domnului Președinte cu ocazia acestei deplasări este o întâlnire cu angajații români de la Consiliul Europei și, de asemenea, cu reprezentanții comunității românilor din zona Alsaciei.”


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu